EXPLOZIV/FACIAS sesizează Parchetul General în legătură cu protocolul SRI-ÎCCJ-PÎCCJ

0
697

Referitor la anunțul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căruia procurorii nu anchetează suspiciunile de fals și uz de fals din protocolul dintre SRI, Parchetul General și ÎCCJ pentru că „nu a fost depusă, până acum, nicio plângere”, precizăm că

FACIAS a transmis sesizarea către Parchet astăzi, 19 iunie 2018, prin Poșta Română. Sesizarea va ajunge la Parchetul General în termenul în care Poșta Română livrează corespondența.

Pentru a înlătura orice nelămurire, publicăm sesizarea aici.

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) sesizează Parchetul General și solicită demararea unei anchete în cazul suspiciunilor de fals și uz de fals din protocolul dintre SRI, Parchetul General și ÎCCJ.

FACIAS cere autorităților să verifice informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora profesorul Nicolae Popa, fost președinte al Instanței Supreme nu a semnat protocolul, nu a participat la negocierea acestuia cu celelalte instituții contractante (SRI și PÎCCJ) și nu și-a dat acordul pentru încheierea lui.

Situația este cu atât mai gravă în condițiile în care doamna Lidia Bărbulescu, care a ocupat funcția de președinte interimar al ÎCCJ după pensionarea prof. Nicolae Popa, a declarat că nu a avut cunoștință despre acest protocol.

În aceste condiții, Parchetul trebuie să cerceteze suspiciunile de fals și uz de fals și să descopere cine a falsificat acest document oficial care, în lipsa altor mențiuni, este în continuare valabil și produce efecte juridice. (Irinel I.).

SESIZARE-SCAN

Articolul EXPLOZIV/FACIAS sesizează Parchetul General în legătură cu protocolul SRI-ÎCCJ-PÎCCJ apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here