“Noi luptăm pentru drepturile şi libertăţile omului, ei luptă pentru a-şi ascunde neleguirile, furturile şi abuzurile”/ „DNA, fără cucuvea!”

0
91

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ţinut un discurs de peste 30 de minute în faţa mulţimii venite din toată ţara la mitingul PSD din Piaţa Victoriei.

„Vreau să vă salut cu respect şi admiraţie pe toţi cei care aţi venit astăzi să fiţi alături de noi, aici, în Bucureşti, în Piaţa Victoriei. Membrii de partid dar şi oameni care nu fac parte din niciun partid politic, dar care au speranţa şi credinţa că putem trăi într-o ţară mai bună şi au credinţa că vocea poporului trebuie să fie auzită în afara propagandei securiste care vrea să ne facă să credem că suntem puţini. Aţi dat dovadă de curaj venind azi aici, v-aţi asumat cu demnitate poziţia, v-aţi asumat cu demnitate dreptul la libertate şi democraţie iar pentru asta meritaţi aplauzele tuturor. Îi salut, de asemenea, dar de data asta cu milă, pe toţi trimişii în Piaţă ai statului paralel, civili sau nu, la ordin sau din curiozitate, şi vă rog să-i salutaţi”, a afirmat Dragnea.

„Huoooo!”, strigă mulţimea.

„Suntem mulţi astăzi aici, mai mulţi decât s-au aşteptat cei care râdeau, mai mulţi decât cei care ne insultau, dar ceea ce trebuie să ştie şi să nu uite niciodată statul paralel e că suntem foarte mulţi, pentru că noi suntem ceea ce se cheamă democraţie, suntem voinţa populară exprimată şi consfinţită de lege şi de Constituţie. Am fost întrebat şi eu ca şi alţi colegi de-ai mei, ce înseamnă statul paralel împotriva căruia protestăm aici azi. Răspunsul este simplu, e exact cum îi spune numele, e un sistem care foloseşte instituţiile statului într-un mod nelegitim, afară şi în paralel cu democraţia, cu drepturile şi cu voinţa exprimată la vot, în paralel cu drepturile şi libertăţile fiecăruia dintre noi, în paralel cu Constituţia. Toate aceste lucruri pot fi cuprinse într-un sigur cuvânt, adică Securitatea. Au trecut trei ani şi jumătate de când regimul Băsescu, cel care a construit acest sistem, a plecat, dar instrumentele lui au rămas, dragii mei. Sigur că poate unii ar vrea să ştie care sunt instrumentele care au rămas. Răspunsul nu e complicat, să le luăm pe rând. Procurorii corupţi au rămas. I-aţi văzut la televizor, fabricând dosare, falsificând declaraţii, i-aţi ascultat ameninţând martori. Şefa DNA a rămas”, a continuat Dragnea.

„DNA, fără cucuvea!”, a reacţionat mulţimea.

„Aţi auzit-o cerând procurorilor capete mari, aţi auzit-o cerând să facă dosar premierului României, aţi văzut-o anchetând Guvernul doar pentru simplul fapt că guvernează, aţi văzut-o arestând şi umilind zeci de oameni care apoi au fost achitaţi. Cine au mai rămas? Generalii au rămas. Ei vorbesc azi prin gura multor politicieni din opoziţie. Ei acţionează astăzi prin reţeaua de propagandă securistă. Ei atacă azi democraţia prin partide şi prin ONG-uri finanţate ilegal. Cine a mai rămas? Jurnaliştii sub acoperire au rămas, îi vedeţi cu batistuţe cu tot, îi citiţi, îi auziţi în fiecare zi minţind în ziarele şi televiziunile lor, dar fără să poată vreunul să spună unui inspector fiscal din ce bani trăiesc. Magistraţii sub acoperire au rămas. Pe ei nu-i vedeţi, dar vă doresc din toată inima să nu ajungeţi să îi cunoaşteţi. Ce a mai rămas? A mai rămas obiceiul de a folosi serviciile secrete şi justiţia în scopuri politice, adică să-i pună preşedintelui la picioare capetele adversarilor politici. Au mai rămas 6 milioane de români ascultaţi, au mai rămas protocoale secrete şi protocoalele secrete între servicii şi parchete, între Securitate şi Curţile de Justiţie, au mai rămas şantajul şi ameninţarea. I-am lăsat la urmă pe beneficiarii politici, fiindcă ei dau sens şi putere statului paralel. Beneficiarii politici sunt cei care pierd alegerile la urne, dar vor să le câştige prin DNA şi SRI. Beneficiarii statului paralel sunt de cele mai multe ori şi prizonierii statului paralel, fiindcă, fără sprijinul instituţiilor de forţă, ei nu există politic. Să nu-l invidiem pe prietenul dumneavoastră Klaus Iohannis”, a precizat Dragnea.

Mulţimea a început să vocifereze.

„Salutaţi-l mai bine, vă rog”, a cerut Dragnea.

„Huoooo!”, răsună Piaţa.

„Ce credeţi, când spune că nu vede protocoalele secrete, are o problemă la ochi sau la dosar? Când spune că statul paralel este o glumă proastă, credeţi că nu are umor sau nu are încotro. Să nu-l invidiem pe Ludovic Orban, pe care vă rog să-l salutaţi şi pe el”, a punctat Dragnea.

„Huoooo!”, reacţionează mulţimea.

„L-a propus pe Iohannis candidat la preşedinţie la 5 zile după ce a fost achitat. Şi acum ne întrebăm? O fi întrebat pe cineva de la PNL sau pe cineva de la DNA. Să nu-i invidiem pe ei şi pe mulţi ca ei, care cred că dacă stau mereu în gură cu cuvântul anticorupţie vor scăpa. Nu vor scăpa! Nu vor scăpa de captivitate şi nu vor scăpa de răspundere. Ei folosesc statul paralel, se bucură de aşa-zisa putere pe care le-o dă statul paralel, dar sunt de fapt nişte unelte jalnice ale acestor securişti”, a declarat Dragnea.

„Justiţie, nu corupţie!”, se scandează în Piaţa Victoriei.

„E o frăţie josnică, o cârdăşie periculoasă, un contract care de fapt vrea să scoată democraţia din joc. Acesta e portretul statului paralel. Putem să-i spunem cum vreţi, statul invizibil, statul subteran, sau putem să-i spunem foarte simplu, Securitatea. Oricum i-am spune, el reprezintă boala cruntă care macină pe dedesubt această ţară. Această boală care ne-a întors pe unii împotriva altora, care a radicalizat societatea atât de tare încât strică prietenii şi relaţii vechi doar dacă îndrăznim să nu gândim ca ei. Această boală care ne-a făcut să trăim într-o societate pe care o vedeţi de atâţia ani măcinată de ură şi invidie, unde oricui dacă i se întâmplă ceva bun, există altcineva care consideră că este un bun nemeritat, necuvenit şi scrie un denunţ, acesta boală care ne-a adus mai rău ca pe vremea vechii Securităţi, oameni buni. Şi astea nu sunt vorbe propagandistice, astea sunt realităţi de zi cu zi cu care ne confruntăm fiecare dintre noi.

Staliniştii securişti vor să ne transforme pe toţi într-un popor de denunţători, să ne denunţăm, să ne acuzăm, să ne învinuim între noi pentru lucruri pe care nu le-am făcut. Suntem îndemnaţi, ameninţaţi, şantajaţi să depunem denunţuri împotriva rudelor, prietenilor, colegilor, sau chiar împotriva unor oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Este un plan odios de dezbinare şi de învrăjbire a societăţii româneşti, este însă un plan abil de insinuare a terorii că oricine, oricând poate fi luat, a fricii că oricine oricând poate fi transformat în suspect, sau în vinovat. Oameni buni, s-a mers mult prea departe, când într-o ţară delaţiunea ajunge să ţină loc de probe, iar denunţul ajunge să fie prefaţa unei condamnări, atunci întreaga societate devine prizoniera terorii. Toţi am fost sau suntem, sau am putea fi, sau aţi putea fi la un moment dat atinşi de mâna lungă a acestui stat paralel, a acestor securişti. Sunt 6 milioane de oameni care au fost interceptaţi, urmăriţi, filaţi, monitorizaţi, înregistraţi şi supravegheaţi de statul paralel. Este mai mult decât ne-am fi putut închipui vreodată. Priviţi la cel din stânga voastră, priviţi şi la cel din dreapta voastră, cel puţin unul din ei a fost ascultat sau interceptat. Asta e realitatea în care ne aflăm. Dar e posibil să fi fost amândoi interceptaţi. De asemenea, chiar tu, probabil, ai fost interceptat sau eşti interceptat. E posibil să fii chiar tu printre cei şase milioane de români cărora le-au fost încălcate drepturile şi libertăţile, 6 milioane, adică peste 2/3 din populaţia activă a acestei ţări, e mult prea mult, e inacceptabil, e intolerabil.

Şi nici măcar nu contează dacă eşti vinovat sau nu. Trebuie doar să fii ascultat, pentru că nu trebuie să fii suspect sau inculpat pentru a fi monitorizat, sau interceptat. Important e doar ca statul paralel să ştie ce vorbeşti, ce gândeşti, ce simţi şi ce-ţi doreşti. Pentru că, cu cât ştie mai mult cu atât devine mai puternic şi mai represiv iar noi toţi devenim mai vulnerabili şi mai expuşi abuzurilor de orice fel. Absolut tot ce spui vor folosi într-o zi împotriva ta, sau a altcuiva, de asta înregistrează tot. Şi,vă rog, să nu vă faceţi iluzii că unii sunteţi în afara mizei, că nu contaţi, fiecare contează pentru ei, nimeni nu este în afara radarului statului paralel, toţi suntem ţinte sau putem deveni ţinte la un moment dat. Nu trebuie să vă faceţi iluzii că doar înalţii demnitari vor fi victimele denunţurilor şi a probelor false, nu vă faceţi iluzii că doar cei cu funcţii publice sunt ţinta acestor securişti, sunt ţinta acestor execuţii, toţi puteţi deveni ţinte vii ale acestui sistem odios”, a precizat Dragnea.

„Liviu Dragnea nu ceda, noi suntem de partea ta!”, scandează lumea.

„Hai să vorbim şi despre celelalte categorii sociale care odată credeau că nu sunt ţinte: asta vedem la medicii care au fost umiliţi şi batjocoriţi, la dascălii care sunt puşi sub urmărire pentru un buchet de flori, la funcţionarii din administraţie care se tem că prin semnarea unui act public pentru binele societăţii lor îşi pot semna propria condamnare, asta vedem la oamenii de afaceri care se tem să mai vorbească chiar şi cu un portar de la o instituţie publică pentru a nu fi acuzaţi că fac trafic de influenţă şi nu în ultimul rând asta vedem şi la oameni simpli care au fost luaţi în colimator pentru a da exemplu pentru toţi românii de cât de puternici sunt ei, pentru totti ceilalţi care se cred la adăpostul propriei vinovăţii.

Nimeni nu e la adăpost, absolut oricine azi în România poate fi vizat de un denunţ care să-i aducă o arestare sau o condamnare. Te cerţi cu vecinul, rişti un denunţ la DNA. Ai o dispută la serviciu, te alegi cu un denunţ la DNA. Vorbeşti cu cineva la telefon, care este interceptat, rişti imediat să devii suspect într-un dosar penal. Iar dacă ai ghinionul să cunoşti pe cineva, să vorbeşti cu cineva, să fii prieten cu cineva care este în vizorul statului paralel, atunci o să fii chemat să devii denunţător, să-ţi denunţi prietenul sau cunoştinţa. Oameni buni, pentru ei nu mai contează adevărul, nu mai contează realitatea, nu mai contează nici drepturile nici libertăţile noastre, contează doar denunţul, contează povestea inventată, proba falsificată, interceptarea măsluită. Dar, vă întreb, putem opri toate aceste lucruri? Suntem hotărâţi să le punem capăt odată pentru totdeauna?”, a continuat Dragnea.

„Daaaa”, răspunde mulţimea.

„Suntem hotărâţi să ne luăm democraţia înapoi pe care ne-au furat-o? Suntem pregătiţi să luptăm şi să mergem până la capăt? Vă mai spun ceva, ca să ştiţi cu toţii, statul paralel trăieşte şi pe picior mare, are cheltuieli uriaşe, toţi am şi încă hrănim prin munca noastră această maşinărie uriaşă cu care se toacă destine şi se înfrâng conştiinţe. Toţi am plătit sute de milioane de euro pe interceptări, filaje şi monitorizări. Am depăşit cu mult numărul de mandate de interceptare emise în oricare alt stat din UE. Avem de zeci de ori mai multe mandate de siguranţă naţională decât SUA, care este ţinta numărul 1 a terorismului mondial. Cum poate fi justificată o asemenea diferenţă? Pentru că plătim prea mult, pentru că am plătit cu mult mai mult faţă de prejudiciile calculate pe hârtie şi nerecuperate niciodată, prejudiciile inventate. Toţi am plătit şi încât plătim din propriul buzunar amenzile CEDO de milioane de de euro pentru abuzurile unor procurori stalinişti. Şi o spun încă o dată, e mult prea mult. Nu mai putem accepta, cei care au făcut abuzuri trebuie să răspundă şi să plătească şi să plătească banii din buzunarul lor, nu din buzunarul nostru. Poate vă întrebaţi de ce vor aceşti oameni să saboteze democraţia, de ce acţionează împotriva Constituţiei şi a propriului popor? Au două motive mari: întâi pentru că guvernarea noastră are succes, merge atât de bine încât au crescut şi veniturile securiştilor. Economia creşte, veniturile românilor cresc, instituţiile internaţionale revizuiesc în creştere prognozele, UE ne recunoaşte meritele în economie. Am depăşit Grecia la PIB şi în acest an vom depăşi Cehia şi Portugalia. Această evoluţie economică înseamnă voturi pentru noi, oameni buni, înseamnă că securiştii şi uneltele lor politice vor pierde iar alegerile pentru că democraţia pentru ei e fatală, democraţia pentru ei este iadul pe Pământ. De aceea vor să ne îndepărteze de la putere prin forţă, prin presiune, ameninţări, abuz, prin dosare fabricate. Am văzut o pancartă pe aici – Vrem prosperitate, nu securitate. Asta e esenţa luptei noastre”, a afirmat Dragnea.

„Vrem prosperitate, nu securitate!”, scandează lumea.

„Să vă spun al doilea motiv al lor: este frica. Ei ştiu bine că suntem aproape să le destructurăm reţeaua, au văzut Parlamentul anchetând abuzurile, serviciile, au văzut Parlamentul punând normalitate în legile Justiţiei şi în codurile penale, au văzut că procurorii securişti din DNA încep să fie eliminaţi, au văzut că judecătorii încep să prindă curaj şi să facă dreptate, au văzut că adevărul începe să iasă la iveală, au văzut că nu mai ţine şi s-au îngrozit. Oameni buni, statul paralel şi oamenii pe care îi controlează se tem de adevăr ca dracul de tămâie. Pentru ei dreptatea, adevărul înseamnă catastrofă. După Băsescu, pe care vă rog să-l salutaţi…”, a declarat Dragnea.

„Huoooo!”, reacţionează mulţimea.

„…acum preşedintele Iohannis, pe care vă rog să-l salutaţi…”, a continuat Dragnea.

„Huoooo!”, strigă lumea.

„…preşedintele Iohannis păstoreşte acest sistem acum. Fără statul paralel, el nu ar fi câştigat procesul pe care toţi ceilalţi primari l-au pierdut. Fără statul paralel, falsul şi uzul de fals prin care şi-a procurat casele ar fi ajuns până acum pe masa unui judecător de drept penal. Cu statul paralel în spate însă, Iohannis îndrăzneşte să ameninţe premierul României, să blocheze Parlamentul şi să nesocotează Curtea Constituţională. Şi vă întreb, ce ar trebui să facem noi, să stăm cu mâinile în sân?”, a afirmat Dragnea.

„Nuuuuuuu!”, răspunde mulţimea.

„Să-i lăsăm să îşi bată joc de ţara asta? Să asistăm cum securiştii blochează guvernarea? Să tremurăm de frica lor? Să ne dăm la o parte şi să vină alţi tehnocraţi? Să nu mai creştem pensiile şi salariile? Să lăsăm Justiţia aşa cum a aranjat-o Macovei?”, întreabă Dragnea.

„Nuuuuuuu!”, strigă lumea.

„Ăsta e răspunsul: NU. Oameni buni, nu mai putem accepta aceste lucruri. Trebuie să spunem stop, gata cu abuzurile, cu denunţurile, cu Securitatea, cu anchetele de tip sovietic, cu poliţia politică. Ajunge! Speranţa mea şi a tuturor vine şi din numărul mare în care aţi venit azi aici. Asta arată clar că cei care nu am cedat nu suntem singuri. Am speranţa şi credinţa că, dacă vom fi uniţi şi hotărâţi, nu vom fi înfrânţi niciodată. Niciodată! Niciodată!”, a continuat Dragnea.

„Niciodată!”, răspunde mulţimea.

„Niciodată nicio tiranie nu a câştigat lupta cu propriul popor. Mai devreme sau mai târziu vine şi ziua libertăţii, este inevitabil. Noi îi ştim foarte bine pe ei, iar ei ştiu foarte bine că îi ştim, ei ştiu că au încălcat legea şi Constituţia. Ştiu foarte bine câte desinte au distrus, câte vieţi ale unor oameni complet nevinovaţi au distrus, ştiu bine că au mâinile murdare iar mai mult decât orice ştiu bine că ziua în care vor trebui să răspundă este aproape şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a împiedica acel moment. Am fost întrebat de ce am ales culoarea alb pentru ziua de azi, pentru mitingul nostru, pentru că albul simbolizează curăţenia, oameni buni, şi noi asta facem, curăţăm ţara de mizeria împrăştiată de aceşti şobolani. Mi-a zis cineva că parcă am fi brigăzile albe. Fie şi aşa! Suntem şi brigăzile albe dacă e cazul, pentru că este o luptă deschisă. Noi luptăm pentru dreptate şi democraţie. Ei luptă pentru poziţii şi supravieţuire. Noi luptăm pentru drepturile şi libertăţile omului, ei luptă pentru a-şi ascunde neleguirile, furturile şi abuzurile.

Am tot crezut şi am tot aşteptat că vor înţelege, am tot crezut, şi unii m-au certat pentru asta şi m-au criticat şi la TV şi în altă parte, că nu va trebui să ducem această luptă şi în stradă. Le-am cerut mereu să nu mai incite la proteste, să nu mai manipuleze oamenii pentru a le apăra acest sistem corupt, odios, toxic, care ne otrăveşte societatea şi care sugrumă ţara. Dar nu a vrut, aşa că strada a rămas pentru ei singurul argument. Am hotărât să ieşim şi noi şi dacă nu vor înţelege că regimul lor s-a sfârşit, dacă vor continua să îşi bată joc de drepturile şi libertăţile acestui popor, vom veni din nou şi vom veni mai mulţi şi nu vom mai pleca, pentru că suntem hotărâţi să mergem până la capăt. Oameni buni, România s-a trezit, românii s-au trezit din somnul cel de moarte în care-l adânciră barbarii de tirani. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Victorie!”, a conchis Dragnea. (Corina U.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here