Consiliul Judetean Prahova, hotarat sa preia Spitalul CFR Ploiesti

0
862

Spitalul CFR PloiestiCOMUNICAT

În cursul lunii mai Consiliul Județean Prahova a primit o adresă de la Ministerul Transporturilor prin care se solicită preluarea în administrare a Spitalului General C.F. Ploiești.

Ținând cont de atribuțiile în domeniu ale Consiliului Județean, acesta poate asigura din fonduri publice sumele necesare funcționării optime a spitalului prin plata utilităților și asigurarea fondurilor pentru eventuale reparații și dotări suplimentare cu aparatură medicală de specialitate, menținând în acest fel calitatea actului medical la un nivel ridicat.

Astfel, ca răspuns la solicitarea primită, Consiliul Județean Prahova a transmis un acord de principiu privind această posibilă preluare în administrare a Spitalului General C.F. Ploiești, urmând ca în prima ședință organizată de Consiliul Județean să se supună aprobării această solicitare a Ministerului Transporturilor.

Prin această măsură se dorește ca acest spital,  care a asigurat de-a lungul timpului servicii medicale de înalt profesionalism, să rămână funcțional și să asigure continuitatea actului medical la standarde înalte, atât pentru cadrele medicale angajate, cât și pentru pacienti.

Consiliul Județean Prahova asigură cetățenii că, în situația realizării acestui transfer, managementul actual nu va fi afectat, structura medicală și administrativă existentă nu va fi modificată, Spitalul General CF rămânând ca unitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică.

Președinte CJ Prahova,

Bogdan Andrei Toader

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here