Ordonanţa cu care l-a scos din joc pe Iohannis/Grindeanu, pe urmele lui Mazăre în Madagascar

0
268

România „protocoalelor secrete” care eludează/abrogă CEDO, Constituția și Legea… România, țara în care deciziile/sentințele rămase definitive ale instanțelor de judecată nu se respectăRomânia, țara în care domnește haosul și dengrigloada instituțională este demonstrată chiar de Agenția Națională de Integritate.

În cauza 32177/3/2016, ANI a fost obligată de Tribunalul București-Secția Contencios Administrativ și Fiscal să răspundă, în concret, dacă falșii polițiști din structurile suport (psihologic, medical, secretariat, juridic etc.) sunt sau nu în incompatibilitate.

A.N.I., nu a formulat cerere de recurs (recursul suspendă aplicarea sentinței), astfel că sentința TMB-SCAF nr.7137/28 noiembrie 2017 a rămas definitivă la 15 zile de la comunicare (13 ianuarie 2018). Ei bine, A.N.I. a refuzat și refuză să aplice sentința aceasta, motiv pentru care a fost inițiat dosarul nr.8159/3/2018 prin care s-a solicitat aceleiași instanțe amendarea A.N.I. și obligarea comunicării unui răspuns pertinent, în concret, nicidecum „unul prin care se spune totul și nimic”).

Cu un „tupeu infracțional” de nedescris, președintele ANI – Stan Bogdan și A.N.I. solicită instanței să se respingă acțiunea și să nu îi oblige instanța să răspundă pertinent, în concret solicitării și nici să nu îi amendeze pentru disprețul manifestat față de instanța de judecată prin neaplicarea sentinței rămase definitive, invocând „alte sentințe” care nu vizează solicitarea care a făcut obiectul cauzei 32177/3/2016. De ce? Fiindcă este rușinos să nu îți îndeplinești atribuțiile de serviciu… este rușinos să ascunzi ilegalitățile din Ministerul Afacerilor interne, un colos ineficient căpușat de „iluminații din birourile structurilor suport” care vin la locul de muncă doar pentru a-și rezolva problemele personale, a-și mai „trece” o primă pe tabel pentru atribuții de poliție inexistente și pentru a suprima actul de Justiție, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor prin emiterea de dispoziții oculte și inculte dar, mai ales, eludarea furtului banului public chiar de către „colegii iluminați” din structurile suport ale M.A.I. (polițist salarizat pentru atribuții de poliție inexistente, în acest caz).

„Punctul forte” al apărărilor ANI și Președintelui ANI că, refuzul unui răspuns Legea nr.544/2001 privind informațiile publice nu constituie „act administrativ” în sensul legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. Zău? Ia uitați stimabililor ce zice Legea contenciosului administrativ la art.2 alin.(2): (2) Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.” Scrie la Lege? De ce nu o respectați?

Așadar, A.N.I. are un aport desăvârșit în ascunderea devalizării banului public de către M.A.I. chiar prin acest refuz ilegal pe care TMB-SCAF l-a sancționat odată! Sperăm noi, instanța să sancționeze A.N.I. și a doua oară.

Notă: încă vă mai minunați de ce avem un serviciu polițienesc de slabă calitate, o dotare precară pentru polițiștii din stradă, un M.A.I. ineficient, lipsă bani la Bugetul de Stat, creștere a inflației, a dobânzilor etc.? Din moment ce banii statului merg într-o mare parte în buzunarele „căpușelor cu epoleți” din M.A.I. (cei care nu fac nimic, doar creează probleme), sunt „aruncați pe fereastră”, de unde vreți să mai existe bani pentru „oamenii de rând” (investiții, dotări, alocații pentru copiii noștrii etc.)? (Alexandru firicel – șef Departament Investigații al Ziarului Incisiv de Prahova).

comunicare hot civila dosa 32177

citatie dosar 8159 intampinare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here