Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10%

0
648

Comisia juridică a dat, marţi, raport favorabil unui proiect de lege iniţiat de deputatul Cătălin Rădulescu care prevede că fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.

Propunerea legislativă de modificare a Statutului aleşilor locali mai prevede şi că aleşii locali au un interes personal într-o anumită zonă „dacă au posibilitatea să anticipeze că votul lor este decisiv în luarea unei decizii a autorităţii publice din care fac parte care ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea, orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, administrator sau de la care obţin venituri, o altă autoritate din care fac parte, asociaţie sau fundaţie din care fac parte.”

Proiectul, iniţiat de Rădulescu şi semnat de alţi 40 de deputaţi PSD, urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este primul for sesizat. For decizional este Senatul. (Paul D.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here