Decizia de a candida la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal nu a fost uşor de luat

0
918

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a declarat, duminică dimineaţă, că decizia de a candida la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal nu a fost uşor de luat, precizând că a „luat-o cu inima, nu cu capul”.

El a explicat că a demisionat din funcţia de director al Comisiei Tehnice a UEFA pentru a se dedica 100% campania electorale.

„M-am hotărât să mă bag în această luptă pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. Am decis să mă înscriu în principal după nenumăratele discuţii, mesaje şi telefoane pe care le-am avut cu oamenii din fotbalul românesc, cei care fac parte din Adunarea Generală a FRF. Am vorbit despre situaţia în care se află fotbalul românesc. Nu a fost o decizie uşor de luat, am luat-o cu inima şi nu cu capul. În viaţă mi-au plăcut întotdeauna provocările, iar aceasta va fi o provocare destul de mare pentru mine. Am plecat de la UEFA. E un post deosebit, dar deocamdată am încheiat socotelile acolo. Vreau să mă concentrez pe acest lucru (n.r. – campania electorală). Cred că pe undeva am şi eu o datorie faţă de fotbalul românesc pentru că şi eu am crescut aici”, a spus Lupescu la postul Digi Sport.

Fostul fotbalist a menţionat că are susţinerea colegilor din „generaţia de aur”, dar pentru el mai importante sunt voturile preşedinţilor de cluburi şi asociaţii. „Am discutat şi cu colegii mei (n.r. – din „generaţia de aur”) anul trecut la Cardiff, mi-au povestit ce se întâmplă în fotbalul românesc. Am vorbit şi cu Gică Popescu, şi cu Gică Hagi mai demult. Dar lucrul cel mai important pentru mine e să mă susţină cei 260 de membri care votează în Adunarea Generală. Vreau să dau şi eu înapoi fotbalului românesc. Vreau să ajut, dar cu ajutorul tuturor pentru că singur nu voi putea. E momentul să facem ceva ca să resetăm fotbalul românesc. Asta dacă vrem să ne apropiem de ceea ce se joacă în Vest. Pentru că discrepanţa asta e mare şi va deveni şi mai mare dacă nu vom lua nişte măsuri împreună. Nu iau în calcul o colaborare cu Mircea Sandu. Din câte ştiu eu Mircea Sandu are treaba lui. Eu am venit singur şi aşa voi merge mai departe. Vom vedea după aceea cine va veni să mă ajute”, a precizat el.

„Nu ai nicio garanţie că vei câştiga când te bagi într-o campanie. Dar câteodată în viaţă e bine să ieşi din zona de confort. Mie îmi era bine acolo unde eram, dar sunt destul de matur să încerc să schimb ceva. Ăsta este ţelul meu. În zilele viitoare o să prezint absolut tot (n.r. – proiectul şi planurile sale) în faţa presei. Eu spun că e destul timp să acopăr toată ţara ca să mă văd cu toţi membrii afiliaţi. Totul e structurat deja, din moment ce am decis să plec în această campanie”, a adăugat Lupescu.

Întrebat ce părere are despre faptul că actualul preşedinte Răzvan Burleanu a anunţat că are deja susţinerea a 210 membri afiliaţi, Lupescu a răspuns: „Vom vedea dacă lucrurile stau chiar aşa. Mie îmi plac provocările, am spus asta”.

Ionuţ Lupescu se aşteaptă la o campanie cu multe critici şi atacuri, dar nu crede că politicul se va implica în alegerile pentru preşedinţia FRF. „Mă aştept la orice în ţara noastră. Dar sunt atât de trecut prin fotbal aşa că am puterea să merg mai departe. Sunt sigur că vor fi şi critici, şi atacuri, dar le voi lăsa la o parte pentru că sunt multe de făcut. Eu nu cred că politicul se va implica în alegeri. Lumea sportului trebuie să îşi aleagă oamenii. Dar trebuie să colaborăm cu oamenii politici pentru că ei pot să aloce bugete pentru dezvoltarea fotbalului, a sportului în general”, a mai spus el.

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu şi- a anunţat oficial, duminică dimineaţa, candidatura la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal programate la 18 aprilie într-un mesaj postat pe contul personal de Twitter.

„Sunteţi mulţi cei care mi-aţi solicitat de-a lungul ultimului an să îmi pun experienţa, cunoştinţele şi pasiunea în serviciul fotbalului din ţara mea. V-am auzit, am înţeles, am cântărit şi am luat decizia, conformă cu dorinţele voastre, să îmi depun candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal”, a scris Lupescu.

Ionuţ Lupescu este al treilea candidat la preşedinţia FRF. Până în prezent şi-au mai anunţat candidaturile actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, precum şi fostul fotbalist Marcel Puşcaş.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit la 12 ianuarie ca alegerile pentru preşedinţia FRF să aibă loc în cadrul Adunării Generale din 18 aprilie. Conform Statului FRF, termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este cu 15 zile înainte de data alegerilor.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.(Mincu E.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here