Darius Vâlcov este un om de o valoare rară din punct de vedere economic, astfel că experienţă sa trebuie folosită, pentru că este în beneficiul românilor

0
979

Darius Vâlcov este un om de o valoare rară din punct de vedere economic, astfel că experienţă sa trebuie folosită, pentru că este în beneficiul românilor, a opinat preşedintele PSD Liviu Dragnea, după ce fostul ministru a fost numit consilier de stat.

„Darius Vâlcov a fost la Guvern tot timpul. A lucrat la Guvern tot timpul şi a sprijinit cele două Guverne şi sprijină în continuare. Este un om de o valoare rară din punct de vedere economic şi este cel care, împreună cu mine şi încă doi colegi, a lucrat efectiv la programul de guvernare care este obligatoriu să fie pus în practică. Este un om liber Darius Vâlcov, are dreptul să trăiască şi să se plimbe liber şi, atât timp cât are aceste avantaje, doreşte să ajute cu tot dragul. (…)

Darius Vâlcov este recomandat de pregătirea lui economico-financiară foarte bună. Şi pentru această ţară, experienţa lui trebuie folosită, pentru că este important pentru programul de guvernare, care aduce beneficii la milioane de români. Punct”, a declarat Dragnea, citat de Agerpres.

Potrivit liderului PSD, faptul că fostul ministru nu respectă criteriile de integritate din statutul şi codul etic al PSD nu este o problemă pentru că la Guvern „nu e o structură de partid, nu e o funcţie de conducere în partid”.

Cât despre dosarele lui Vâlcov, preşedintele PSD a precizat:

„Eu ştiu că Guvernul beneficiază de sprijinul domnului Darius Vâlcov şi asta este foarte important. Din câte ştiu eu, la Guvern nu au genul ăsta de discuţii şi e bine să nu le aibă, ei să-şi facă programul de guvernare”.(Dana B.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here