Senatorul USR Mihai Goţiu i-a oferit un manual de gramatică a limbii române ministrului propus al Educaţiei, Valentin Popa

0
273

În acelaşi timp, trei parlamentari PNL au tăiat în faţa viitorului ministru al Educaţiei o panglică tricoloră, după care i-au oferit o bucată din aceasta.

De partea sa, Popa s-a plâns că a fost batjocorit pe nedrept pentru vocabularul său:

„Am remarcat şi la începutul şedinţei faptul că am fost foarte, foarte batjocorit pentru că am folosit cuvântul pamblică. Mai multe dintre comunităţile din Moldova folosesc cuvântul pamblică, este un regionalism. Toată viaţa mea am locuit în Suceava, am făcut facultatea la Iaşi, sunt mândru că sunt bucovinean (…), chiar dacă am fost privit cu zâmbete atunci când am avut un accent diferit”, a declarat Popa, citat de HotNews, în timpul audierilor din comisie.

Totodată, întrebat de Raluca Turcan „cu ce legitimitate va conduce” Ministerul, având în vedere greşelile gramaticale pe care le-a făcut, Popa a dat vina pe emoţie:

„Nu neg că am făcut astfel de greşeli, nu sunt onorante nici pentru un rector, cu atât mai puţin pentru un ministru al Educaţiei Naţionale”, a mai spus Popa, care a subliniat că ” am văzut şi intervenţii care mai criticau care erau pline de dezacorduri”.

Reamintim că pe reţelele sociale s-au stârnit valuri de indignare după ce a fost postat un videoclip cu Valentin Popa folosind expresii precum:

„Mă bucur că am ajuns ziua în care să tai pamblica la acest Book Cafe”, „le sunt în acest moment interzise accesul la o astfel de finanţare”,”în prima treime a întregii promoţii care au terminat universitatea”, „avem resursă umană foarte bine pregătită, care au aplicat şi au avut proiecte de cercetare”, „vechiul consiliu local a aprobat această transfer”, „celălanţi cetăţeni”, „opinia publică consideră că deja o are în administrare acest cămin, deşi de preluat nu l-am preluat”,”începe să aibă repercursiuni financiare serioase”.(Dana B.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here