Codurile Penale vor fi modificate substanţial pentru că social-democraţii – în ciuda protestelor de stradă – au fost împuterniciţi în acest sens de „partea aia mare din România” care i-a votat

0
682

PSD nu renunţă la „cosmetizarea” Codurilor Penale, acestea urmând să sufere modificări substanţiale, a anunţat miercuri, în cadrul unui interviu acordat Adevărul, secretarul general adjunct al social-democraţilor, Codrin Ştefănescu.

„Vor fi modificate Codurile Penale mult. În sens pozitiv”, a declarat liderul PSD.

La remarca jurnalistului potrivit căreia pozitiv pentru el nu înseamnă pozitiv pentru societatea civilă, Codrin Ştefănescu a precizat că societatea civilă este „partea aia mare din România care ne-a votat şi ne-a dat această împuternicire”.

„Cei de la #rezist, dacă vor să facă un partid unic, cu Kovesi preşedinte, prim-ministru şi împărat, trebuie să vină cu acest program în faţa românilor să-l voteze. Dacă românii vor o ţară cu #rezist, schimbăm şi steagul şi imnul cu #, iar noi ceilalţi ne aplecăm cu respect. Cât nu sunt votaţi şi au 5%, cu tot SRI-ul în spate, cu Coldea cu tot, nu poţi să vii să faci program şi să implementezi nişte idei pentru cealaltă mare majoritate care formează 50% sau 60% şi care a votat”, a adăugat liderul PSD.

Întrebat dacă vor ţine cont de părerea celor 70.000 de oameni care au ieşit recent pe străzi, Codrin Ştefănescu a răspuns: „Ba da. Facem cum a spus domnul Iohannis: „am fost informat“. Aşa spunem şi noi: am fost informaţi.”

„Sunt foarte mulţi oameni care au fost dezinformaţi în ianuarie-februarie anul trecut. Şi-au dat seama de lucrul ăsta. Sunt mulţi oameni care nu iubesc nici PSD, nici ALDE, dar nici cu PNL n-ar vota, dar care au ieşit de dragul de a striga, foarte corect. Problema e cu cei care sunt de meserie mitingişti. N-or fi 50.000 de meserie. Ăştia au foarte mare influenţă. Ăştia agresivi care te filmează cu forţa”, a punctat secretarul general adjunct al PSD.

Reacţia lui Codrin Ştefănescu vine în contextul în care Comisia Europeană a anunţat astăzi, în cadrul unui comunicat semnat de Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans, că „va analiza în detaliu modificările finale aduse legilor justiţiei, codurilor penale şi legilor privind conflictul de interese şi corupţia pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independenţei sistemului judiciar şi de combatere a corupţiei”. (Dana B.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here