Unul dintre cei mai mari operatori feroviari din Europa, CFR Marfă se află acum în centrul unei investigaţii deschise de Comisia Europeană

0
244

Comisia Europeană a lansat o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit companiei un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat, relatează Digi24.

Acesta este primul pas făcut concret de Comisie în vederea recuperării ajutorului de stat primit la momentul privatizării, în 2013, de către compania de stat. Cel mai probabil aceasta înseamnă începutul sfârşitului pentru CFR Marfă. Un sfârşit care, în cel mai bun caz, va fi vânzarea companiei pe nimic, în cel mai rău caz va fi închiderea şi lichidarea activelor companiei.

La capătul a patru ani de rateuri în privatizarea CFR Marfă, declaraţii fără acoperire, dezinteres faţă de soarta acesteia, culpe pasate de la un ministru şi de la un Guvern la altul, a venit şi nota de plată pentru România.

Şansele de a ne lua rămas bun de la o companie de stat care până în 1990 era unul dintre cei mai mari operatori feroviari din Europa sunt maxime. Cu pierderi de aproape 200 de milioane de lei în 2016 şi datorii de aproape 200 milioane euro este greu de crezut că CFR Marfă îşi va mai găsi un cumpărător. Aceasta deoarece procedura deschisă de către CE decurge mult mai rapid decât poate statul să restructureze şi să găsească un cumpărător pentru CFR Marfă. Nouă miniştri ai Transporturilor au pus umărul la această situaţie. (Paul D.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here