Parlamentarii au fost huiduiţi, miercuri seară, la ieşirea din Parlament

0
203

Parlamentarii au fost huiduiţi, miercuri seară, la ieşirea din Parlament de către cei aproximativ 400 de manifestanţi. Parlamentarii USR au ieşit cu lanternele telefoanelor aprinse şi s-au alăturat manifestanţilor, pe care i-au aplaudat, mulţumindu-le că au venit să împiedice adoptarea legilor justiţiei.

La finalul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, parlamentarii puterii au fost huiduţi de către manifestanţi, în timp ce parlamentarii USR au ieşit cu lanternele telefoanelor aprinse şi li s-au alăturat protestatarilor, scrie news.ro, citat de stiripesurse.ro

„Vă mulţumim, contează foarte mult să veniţi aici, măcar am reuşit să nu avem votul final. Este performanţa tuturor că nu s-a ajuns la vot. Este trist că se întâmplă în aceste zile, în care regele a murit. Mesajul a fost de decenţă, dar domnul Dragnea dăduse ordin să se profite de aceste momente, sperând că societatea nu va reacţiona”, a spus liderul USR, Dan Barna.

Traficul a fost oprit din nou, pentru scurt timp, pe bulevardul Naţiunile Unite, după ce un grup de protestatari a alergat spre o altă poartă, pe unde ieşeau parlamentarii cu maşinile.

Manifestanţii huiduie, suflă în vuvuzele şi scandează „PSD, ciuma roşie!”, „Pui de hoţi şi de mafioţi!”, „Elicoptere pentru hahalere!”, „Hoţii”, „Dragnea la puşcărie!”, „Parlament penal, marş la tribunal!”, „Justiţie, nu corupţie”.

Un alt incident a avut loc în jurul orei 21.00, când două persoane au acuzat că o maşină în care se afla un deputat şi care a ieşit din curtea Palatului Parlamentului le-ar fi atins.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, poliţiştii Brigăzii Rutiere care acţionau pentru fluidizarea traficului în zona Palatului Parlamentului au intervenit la momentul în care au observat un incident rutier în care au fost implicate trei persoane – doi pietoni si un şofer. „Toţi cei în cauză au fost duşi la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri şi pentru a se stabili situaţia de fapt”, a precizat Sarca.

Protestele au început în jurul orei 18.00, iar numărul forţelor de ordine mobilizate este impresionant.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată miercuri pe articole într-o şedinţă maraton care a durat peste 12 ore, votul final fiind însă amânat pentru că PSD – ALDE – UDMR nu au reuşit să strângă suficienţi deputaţi pentru a adopta actul normativ. Singura modificare adoptată de plen faţă de varianta comisiei a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă. (Barbu D.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here