SGU a scos la concurs postul de director. Interdicție pentru Donald Constantin

0
441

Postul de director general al SGU Ploiești a devenit vacant încă din luna august 2017, când Consiliul de Administrație al societății a decis destituirea lui Donald Constantin. Pentru a se asigura că acesta nu va participa la concurs, una dintre condițiile impuse este ca persoana care candidează să nu fie demisă în ultimii șapte ani de la societăți cu capital majoritar de stat, societăți comerciale sau societăți private.

Servicii Gospodărire Urbană Ploiești a publicat astăzi, pe site-ul societății, condițiile care trebuie îndeplinite de candidați pentru a se înscrie la concurs.

Candidații care doresc să participe la concurs, trebuie:să aibă cetățenie română sau a altor state membre ale Uniunii Europene și domiciliul în România, să cunoască limba română (vorbit și scris), să aibă capacitate deplină de exercițiu, să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență și, atenție „să nu fi fost destituit(ă) dintr-o funcție de conducere din cadrul unor întreprinderi de stat, cu capital majoritar de stat sau societăți comerciale private în ultimii 7 ani.  Acest criteriu a atras rapid atenția, iar gurile rele spun că o astfel de condiție a fost special stipulată de frică să nu care cumva la concurs să participe chiar fostul director al societății, Donald Constantin.

Trebuie însă precizat că Donald Constantin a contestat în instanță raportul AGA în baza căruia a fost demis.

 

Pe lista incompatibilităților figurează și faptul că viitorul candidat trebuie să nu dețină funcții de conducere într-un partid politic, să nu se afle în conflict de interese care să îl/ o facă incompatibil(ă) cu funcția pentru care candidează, să nu aibă antecedente penale care să îl facă incompatibil cu funcția pentru care candidează și să nu fi desfășurat activitate de poliție politică, așa cum este definită prin lege. În plus, candidații trebuie să aibă experiență în management, consultanță sau în activitate de conducere a unor instituții și întreprinderi publice sau societăți comerciale din sectorul privat de minim 5 ani.

Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse în perioada 1 – 29 noiembrie 2017. Candidații trebuie să depună dosarele la sediul SGU Ploiești S.R.L., din strada Văleni, nr. 32, în zilele lucrătoare, între orele 08.00 -16:00 (luni-joi) și între 08.00-14.00, în zilele de vineri, în plic închis sau prin poștă la adresa SGU Ploiești sau prin e-mail la secretariat@sguploiesti.ro.

În prezent funcția de director este deținută pe perioadă interimară, până la organizarea concursului, de Ovidiu Negulescu, directorul adjunct al societății. (www.observatorulph.ro ).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here