Oarecare semn de întrebare

0
1306

Petrolul a fost la un pas să bifeze prima înfrângere din perioada de pregătire, partidele amicale pentru „galben-albaştri“ continuând cu deplasarea de la Aninoasa, sâmbătă.
A fost la un moment dat 2-0 pentru dâmboviţeni, dar, până la urmă, pe final de meci, „dubla” lui Vintilă a făcut ca să se evite eşecul, scorul final fiind de 2-2.
Gazdele au deschis scorul prin Călinescu (min. 8, 1-0), cu o lovitură de cap, apoi portarul Marinică s-a văzut „bătut” şi a doua oară de şutul lui Cosmin Dinu (min. 43, 2-0).
Chiar dacă au avut foarte multe ocazii de gol, atât în prima parte a meciului, cât şi după pauză, Petrolul nu a reuşit să macheze, până în ultimele zece minute. Ghinionul s-a spart pe final, Vintilă reuşind cu o dublă – prin goluri marcate în min. 84 şi 86, cu execuţii din afara careului, spectaculoase – să aducă egalarea şi să evite prima înfrângere din această nouă „etapă” a Petrolului.

De remarcat că, mijlocaşul Claudiu Tudor a fost menajat, din cauza unor probleme medicale, la fel ca şi Nini Popescu, Antoche, Şaim şi Botezan – o listă de accidentări destul de lungă – dar, chiar şi aşa, efectivul de jucători avut la dispoziţie a fost suficient pentru a se „construi” două formule distincte.
Octavian Grigore a început meciul în formula Marinică – Vagner, Prunescu, Frîncu, Velisar – Puchea, Chindriş – Lambru, Niţescu, Dr. Gheorghe – Arnăutu, pentru ca, după pauză, să-i folosească pe Bolboaşă – Olaru, D. Chiriţă, Frâncu, Ţicu – Catană – Vintilă, Ciocâlteu, Păun, Dumitru – Stănescu.
Pentru galben-albaştrii urmează ultimele două meciuri amicale, vineri, la Rm. Sărat, împoriva divizionarei C buzoiene şi, o zi mai târziu, contra „satelitului” Astrei, pentru ca săptămâna viitoare galben-albaştrii să susţină două partide oficiale, în Cupa României, pe 22-23 august, respectiv în campionat, pe 25-26 august, în funcţie de adversare şi „ţintar”. (ziarulprahova.ro).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here